„Sugestivitatea unei sincere confesiuni”
In spatiul diversificat al realitatii artistice din Romania o voce discreta si-a modulat tanguirile desghiocand din structura unor suple trunchiuri de lemn o fascinanta retea de articulatii care au facut evidente ciudate ipostaze extrase din poetica universului uman si natural. Autor, clujeanul Marian Hetea care a gasit in dialogul cu fibra lemnoasa remediul consolator si stimulativ pentru a invinge absurdul unor privatiuni de ordin fizic. Cu o tenacitate proverbiala, cu un rar simt al detaliului si finitusinii, cu indemanare de magian orfevru ce egaleaza performante tipice transpunerilor in jad ale mesterilor chinezi, a desavarsit fluidiforme interferari de plinuri si goluri, dispuse intr-o necontenita impresie de cautare armonica si cursivitate organica. Generoase pretexte imaginative au stat la baza momentului initial al abordarii creative carora le-a confirmat sugestive intruchipari de senin existential si izbanda a sensului germinativ. Repudiind traumele propriului destin a adresat lumii, deschis si dezinvolt, strigatul curat al vointei de a modela si compune volumetrii in incitante cadente si modulatii pe care le percepem cu satisfactia unui inedit prilej de cantonare in spatiul unui taram privilegiat, animat de placute descoperiri si revelatii.
O expozitie cuprinzatoare va actualiza nu doar o conditie de artist, ci si efectul benefic al pretuirii pe care o acordam unui comportament pilduitor prin sinceritatea si nobletea confesiunii. (Prof. Univ. Negoita LAPTOIU)

“Marian Hetea nutreste o stare de adevarata prietenie fata de lemn. Sculptorul stabileste in acest proces creativ atat de complex, cu tainice referiri la arta si vointa un acord temperamental, care-i permite sa dezghioace adevarata fiinta a lemnului, dar si adanca sa traire spirutuala. Cunoscand calitatile unor varii tipuri de lemn, artistul se simte mai apropiat de nobila esenta a teiului, de eleganta unui ram, de supletea sau finetea sa, dar si de expresivitatea unui ciot sau accidentate increngaturi. Sculptorul Marian Hetea poate izvodi astfel motive, mereu persuasive, ce se situeaza totdeauna intre Eros si Thanatos. Angoasele contemporaneitatii sunt convertite in imagini-emblema, ce arheologizeaza, devenind rapeluri la temeiuri profund umane. ”Adam si Eva”-ipostaziere in care parca se pierde nu numai sensul iubirii ci si al pacatului originar, in nelinistea labirintului existential, in contorsionarea elementelor ce inconjoara cuplul. Se adauga apoi „Hidra” in care torsiunea ramului de tei, corespunde plastic, metaforic, spaimei ancestrale. In acelasi orizont angoasant se situeaza si efigiile atat de autentice ale dezordinii-„Turnul lui Babel”, al presiunii la care umanitatea si insusi Terra este supusa.”Ciclop” si „Atlas” sunt impletiri zbuciumate de forme, tensiuni, geometrii descarnate, deslusite de artist cu maiestrie in fiinta lemnului. Daca in creatia sculptorului Marian Hetea exista si nevoia de innoire spirituala ce are drept corolar si inovarea plastica, ce deschide cu generozitate un orizont in  care stapan este Erosul. Se intrupeaza astfel in compozitii de aleasa frumusete si de o stranie acurateta plastica, o alinare in subtilele succesiuni de forme din „ Adiere”, o metafora-„Amintire”, in care volume haptice, asemenea unor trairi depline, se delimiteaza net dominand hatisul de elemente-liane, asemeni evenimentului din viata obisnuita. Misterioasei puteri si totodata nebiruitei enigme a iubirii ca parte a cunosterii umane, sculptorul ii dedica o lucrare de forta si de o expresivitate aparte : „Sfinx”. Tectonica tratata statuar, cu o fizionomie fara gen sau varsta, cu trup de femeie, cu aripi de inger, starns alipite, pastreaza inca prin energia incifrata bucuria ritmului si speranta zborului. Bucuria exulta in alte lucrari tradusa printr-o organizare compozitionala aproape euritmica, augumentata si de lumina ce aluneca diafan pe suprafetele slefuite cu finete : „El si Ea”, „Primavara”, „Maternitate”. Tandretea fata de acceptiunea esistentei, ca partea cea mai luminata a universului, „Lumea”, atat de adanc incifrata in sufletul romanesc, arhaic la care artistul face un persistent rapel, il indeamna catre embleme ale raportului dintre viata si umanitate : „Coloana finita” si mai ales „Sevele vietii”. (Prof. Univ. Alexandra RUS)